Alexandru Csepreghi, unul din liderii echipei naționale, are șanse mari să revină în Liga Națională de handbal. Minaur Baia Mare este în discuții avansate cu jucătorul în vârstă de 31 de ani, care în ultimele patru sezoane a evoluat în Franța, la Creteil.
Alexandru Csepreghi a fost și în vederile echipei CSM București pe parcursul acestui sezon, dar până la urmă negocierile nu s-au materializat și cu un trasfer. Minaur l-a pus pe internaționalul român în fruntea listei de achiziții, astfel că sunt toate șansele ca el să revină în Baia Mare după o pauză de 11 ani. În această perioadă, Csepreghi a mai jucat șapte sezoane la HCM Constanța, perioadă în care a făcut parte și din cea mai tare de linie de 9 metri de jucători români din Liga Națională în ultimii 10 ani, cu Alexandru Șimicu și Bogdan Criciotoiu.
Alexandru Csepreghi este jucătorul pe care l-au dorit toate „taberele” din Baia Mare, inclusiv primarul Cătălin Cherecheș. Alte transferuri au picat până în 27 aprilie, data limită impusă de Federația Română de Handbal pentru aducerea unor jucători pe baza vechilor criterii. Cu puțin timp înaintea acestei date, team managerul Nicolae Făt și-a anunțat demisia, în urma unor neînțelegeri la vârf cu Ionuț Marta (director sportiv) și Vasile Viman (membru în Consiliul de Administrație). Potrivit informațiilor ProSport, primul și-a dorit să aducă la echipă niște jucători, ceilalți conducători au avut alte idei. Cert este că mai multe transferuri nu s-au mai concretizat după demisia lui Făt.
Și cu ajutorul lui Nikola Eklemovic, la Minaur s-ar fi încercat aducerea iranianului Iman Jamali, împrumut de la Veszprem. Pe lista de achiziții au mai figurat portarii Thomas Bauer și Adrian Țenghea, extrema stângă Daniel Bera, interii dreapta Janko Bozovic și Igor Radojevic, pivoții Muhamed Toromanovic (coleg cu Cesepreghi la Creteil) și Didi Hrimiuc, plus extrema dreaptă Boris Aspridis. De asemenea, pentru postul de antrenor era vizat Sandu Iacob.
Dintre aceste transferuri, Minaur a ajuns până la urmă la o înțelegere cu portarul Adrian Țenghea. Presa franceză a vehiculat și numele lui Boris Aspridis, în momentul în care a prezentat transferul cehoaicei Helena Rysankova la echipa de fete. Un alt transfer este al sârbului Vojislav Brajovic, un inter dreapta în vârstă de 22 de ani, care în acest sezon evoluează la RK Metaloplastika.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER